Provided by: manpages-ro_4.21.0-2_all bug

NUME

       data - afișează sau configurează data și ora sistemului

REZUMAT

       date [OPȚIUNE]... [+FORMAT]
       date [-u|--utc|--universal] [LLZZhhmm[[CC]AA][.ss]]

DESCRIERE

       Afișează  data  și  ora în FORMATul dat.  Cu -s sau cu [LLZZhhmm[[CC]AA][.ss]], stabilește
       data și ora.

       Argumentele obligatorii  pentru  opțiunile  lungi  sunt  de  asemenea  obligatorii  pentru
       opțiunile scurte.

       -d, --date=ȘIR
              afișează ora descrisă de ȘIR, nu de „now” (acum)

       --debug
              adnotă  datele analizate, și avertizează despre utilizarea îndoielnică a ieșirii de
              eroare standard

       -f, --file=FIȘIER_DATE
              ca --date, dar pentru fiecare rând din FIȘIER_DATE

       -I[FMT], --iso-8601[=FMT]
              data/ora de ieșire în format ISO 8601.  FMT=„date” numai  pentru  dată  (implicit),
              „hours”,  „minutes”,  „seconds”,  sau  „ns”  pentru a specifica acuratețea datei și
              orei.  Exemplu: 2006-08-14T02:34:56-06:00

       --resolution
              afișează rezoluția disponibilă a marcajelor de timp Exemplu: 0.000000001

       -R, --rfc-email
              data și ora de ieșire în format RFC 5322.  Exemplu: Sat, 14 May 2022 15:10:21 +0300

       --rfc-3339=FMT
              data/ora de ieșire în format RFC 3339. FMT=„date”, „seconds”,  sau  „ns”  pentru  a
              specifica acuratețea datei și orei.  Exemplu: 2006-08-14 02:34:56-06:00

       -r, --reference=FIȘIER
              afișează ora ultimei modificări a FIȘIERULUI

       -s, --set=ȘIR
              stabilește ora descrisă de ȘIR

       -u, --utc, --universal
              afișează sau stabilește Ora Universală Coordonată (UTC)

       --help afișează acest mesaj de ajutor și iese

       --version
              afișează informațiile despre versiune și iese

       Toate  opțiunile  care  specifică  data  care  trebuie afișată se exclud reciproc.  Adică:
       --date, --file, --reference, --resolution.

       FORMATUL controlează ieșirea.  Secvențele interpretate sunt:

       %%     un literal %

       %a     numele abreviat, localizat, al zilei săptămânii (de exemplu, Dum)

       %A     numele complet, localizat, al zilei săptămânii (de exemplu, Duminică)

       %b     numele abreviat, localizat, al lunii (de exemplu, Ian)

       %B     numele complet, localizat, al lunii (de exemplu, Ianuarie)

       %c     data și ora localizate (de exemplu, Sb 14 mai 2022 17:17:24 +0300)

       %C     secol; ca %Y, cu excepția omiterii ultimelor două cifre (de exemplu, 20)

       %d     ziua din lună (de exemplu, 01)

       %D     data; la fel ca %m/%d/%y

       %e     ziua din lună, spațiu lăsat la început; la fel ca %_d

       %F     data completă; ca %+4Y-%m-%d

       %g     ultimele două cifre ale anului din numărul săptămânii ISO (vedeți %G)

       %G     an corespunzător numărului săptămânii ISO (vezi %V); în mod normal, util doar cu %V

       %h     la fel ca %b

       %H     ora (00..23)

       %I     ora (01..12)

       %j     ziua din an (001..366)

       %k     ora, spațiu lăsat la început ( 0..23): la fel ca %_H

       %l     ora, spațiu lăsat la început ( 1..12): la fel ca %_I

       %m     luna (01..12)

       %M     minut (00..59)

       %n     o linie nouă

       %N     nanosecunde (000000000..999999999)

       %p     echivalentul local al AM sau PM; „în alb” dacă nu se cunoaște

       %P     ca %p, dar în minuscule

       %q     trimestru din an (1..4)

       %r     ora locală de 12 ore (de exemplu, 11:11:04 PM)

       %R     ora și minutul în formatul de 24 de ore; la fel ca %H:%M

       %s     secunde după (1970-01-01 00:00 UTC) până în prezent

       %S     secunda (00..60)

       %t     un tabulator

       %T     ora; identic cu %H:%M:%S

       %u     ziua din săptămână (1..7); 1 este Luni

       %U     numărul săptămânii din an, cu Duminica ca primă zi a săptămânii (00..53)

       %V     numărul săptămânii ISO, cu Luni ca primă zi a săptămânii (01..53)

       %w     ziua din săptămână (0..6); 0 este Duminică

       %W     numărul săptămânii din an, cu Luni ca primă zi a săptămânii (00..53)

       %x     reprezentarea datei localizării (de exemplu, 12.31.99)

       %X     reprezentarea orei localizării (de exemplu, 23:13:48)

       %y     ultimele două cifre din an (00..99)

       %Y     anul

       %z     +hhmm fus orar numeric (de exemplu, +0300)

       %:z    +hh:mm fus orar numeric (de exemplu, +03:00)

       %::z   +hh:mm:ss fus orar numeric (de exemplu, +03:00:00:00)

       %:::z  fus orar numeric cu : cu precizia necesară (de exemplu, +03, +05:30)

       %Z     abreviere alfabetică a fusului orar (de exemplu, EEST)

       În mod implicit,  «date»  umple  câmpurile  numerice  cu  zerouri.   Următoarele  fanioane
       opționale pot urma „%”:

       -      (cratima) nu completează câmpul

       _      (subliniere) completează cu spații

       0      (zero) completează cu zerouri

       +      completează cu zerouri, și pune „+” înainte de anii următori cu >4 cifre

       ^      utilizează majuscule, dacă este posibil

       #      utilizează cazul opus, dacă este posibil

       După  orice  fanion,  vine  o  lățime  opțională  a câmpului, ca un număr zecimal; apoi un
       modificator opțional, care este fie E pentru  a  utiliza  reprezentările  alternative  ale
       localizării dacă sunt disponibile, sau O pentru a utiliza simbolurile numerice alternative
       ale localizării, dacă sunt disponibile.

EXEMPLE

       Convertește secunde de la Epoca (1970-01-01 UTC) într-o dată

              $ date --date='@2147483647'

       Afișează ora României (utilizați tzselect(1) pentru a găsi TZ)

              $ TZ='Europe/Bucharest' date

       Afișează ora locală pentru ora 10:00 de sâmbăta viitoare, pe teritoriul României

              $ date --date='TZ="Europe/Bucharest" 09:00 next Sat'

ȘIR DE DATĂ

       „--date=ȘIR” este un șir de date în format liber, care poate fi citit de oameni, cum ar fi
       „Dum, 29 feb 2004 16:21:42 +0300” sau „29.02.2004 16:21:42” sau chiar „joia viitoare”.  Un
       șir de date poate conține elemente care indică data  calendaristică,  ora  din  zi,  fusul
       orar, ziua săptămânii, ora relativă, data relativă și numere.  Un șir gol indică începutul
       zilei.  Formatul șirului de date este mai complex decât este  ușor  documentat  aici,  dar
       este descris complet în documentația «info».

AUTOR

       Scris de David MacKenzie.

RAPORTAREA ERORILOR

       Ajutor online GNU coreutils: <https://www.gnu.org/software/coreutils/>
       Raportați orice erori de traducere la: <https://translationproject.org/team/ro.html>

DREPTURI DE AUTOR

       Drepturi  de autor © 2023 Free Software Foundation, Inc. Licența GPLv3+: GNU GPL versiunea
       3 sau ulterioară <https://gnu.org/licenses/gpl.html>.
       Acesta este software liber: sunteți liber  să-l  modificați  și  să-l  redistribuiți.   Nu
       există NICIO GARANȚIE, în limitele prevăzute de lege.

CONSULTAȚI ȘI

       Documentația completă este disponibilă la <https://www.gnu.org/software/coreutils/date>
       sau local rulând comanda: «info '(coreutils) date invocation'»

TRADUCERE

       Traducerea  în  limba  română  a  acestui  manual  a  fost  creată  de Remus-Gabriel Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU
       Versiunea  3  ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară cu
       privire la condiții privind drepturile de autor.  NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui  manual,  vă  rugăm  să  trimiteți  un  e-mail  la
       ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.