Provided by: manpages-ro_4.21.0-2_all bug

NUME

       usb-devices - afișează informații detaliate despre dispozitivele USB

REZUMAT

       usb-devices

DESCRIERE

       usb-devices  este  un  script  shell  care poate fi utilizat pentru a afișa detalii despre
       magistralele USB din sistem și despre dispozitivele conectate la acestea.

       Rezultatul scriptului este similar cu fișierul usb/devices  disponibil  fie  în  /proc/bus
       (dacă  „usbfs”  este montat), fie în /sys/kernel/debug (dacă „debugfs” este montat acolo).
       Scriptul este destinat în primul rând să fie utilizat în cazul în care  fișierul  nu  este
       disponibil.

       Spre  deosebire  de  fișierul  usb/devices,  acest script enumeră numai interfețele active
       (cele marcate cu un "*" în fișierul usb/devices) și punctele finale ale acestora.

       Rețineți că pot exista diferențe în ceea ce privește modul  de  sortare  a  informațiilor,
       precum și în ceea ce privește formatul de ieșire.

VALOAREA RETURNATĂ

       Dacă „sysfs” nu este montat, este returnat un cod de ieșire diferit de zero.

FIȘIERE

       /sys/bus/usb/devices/usb*
              Partea  din  arborele  „sysfs”  pe  care  scriptul  o  parcurge  pentru  a  asambla
              informațiile afișate.

       /proc/bus/usb/devices
              Locația în care poate fi găsit în mod normal fișierul usb/devices  pentru  nucleele
              Linux anterioare versiunii 2.6.31, dacă „usbfs” este montat.

       /sys/kernel/debug/usb/devices
              Locația  în  care  poate fi găsit în mod normal fișierul usb/devices pentru nucleul
              Linux 2.6.31 și ulterior, dacă „debugfs” este montat.

CONSULTAȚI ȘI

       lsusb(8), usbview(8).

AUTORI

       Greg Kroah-Hartman <greg@kroah.com>

       Randy Dunlap <rdunlap@xenotime.net>

       Frans Pop <elendil@planet.nl>

TRADUCERE

       Traducerea în limba  română  a  acestui  manual  a  fost  creată  de  Remus-Gabriel  Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU
       Versiunea 3  ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară  cu
       privire la condiții privind drepturile de autor.  NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui  manual,  vă  rugăm să trimiteți un e-mail la
       ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.