Provided by: procps_4.0.4-4ubuntu3_amd64 bug

NUME

       watch - execut- un program periodic, afișând ieșirea pe întreg ecranul

REZUMAT

       watch [opțiuni] comanda

DESCRIERE

       watch  rulează  comanda  în mod repetat, afișând rezultatul și erorile (primul conținut al
       ecranului).  Acest lucru vă permite să urmăriți modificarea ieșirii programului  în  timp.
       În  mod implicit, comanda este rulată la fiecare 2 secunde și watch va rula până când este
       întrerupt.

OPȚIUNI

       -b, --beep
              Emite un bip dacă comanda are o ieșire diferită de zero.

       -c, --color
              Interpretează secvențele de culori și stil ANSI.

       -C, --no-color
              Nu interpretează secvențele de culori și stil ANSI.

       -d, --differences[=permanent]
              Evidențiază  diferențele  dintre  actualizările  succesive.  Dacă  este  specificat
              argumentul opțional permanent, atunci watch va afișa toate modificările de la prima
              iterație.

       -e, --errexit
              Îngheață actualizările la producerea unei erori la ieșirea comenzii  și  iese  după
              apăsarea unei taste.

       -g, --chgexit
              Iese, când ieșirea comenzii se modifică.

       -n, --interval secunde
              Specifică  intervalul  de actualizare.  Comanda nu va permite un interval mai rapid
              de 0,1 secunde, în care  valorile  mai  mici  sunt  convertite.   Ambele  semne  de
              separare a zecimalelor „.’ și „,”, funcționează pentru orice configurare regională.
              Variabila de mediu WATCH_INTERVAL, poate fi utilizată pentru  a  configura  în  mod
              persistent un interval care nu este implicit (urmând aceleași reguli și formatare).

       -p, --precise
              Face  ca  watch  să  încerce  să  ruleze  comanda  la  fiecare  --interval secunde.
              Încercați-o cu ntptime (dacă este prezent) și observați cum  fracțiile  de  secunde
              rămân  (aproape)  aceleași,  spre  deosebire  de modul normal în care acestea cresc
              continuu.

       -q, --equexit <cycles>
              Iese, când ieșirea comenzii nu se modifică pentru numărul de cicluri dat.

       -r, --no-rerun
              Nu rulează programul la redimensionarea terminalului, ieșirea programului va apărea
              din nou la următoarea rulare obișnuită.

       -t, --no-title
              Dezactivează  antetul care afișează intervalul, comanda și ora curentă în partea de
              sus a afișajului, precum și următoarea linie goală.

       -w, --no-wrap
              Dezactivează încadrarea  liniilor  (prin  împărțirea  lor  la  lățimea  ferestrei).
              Liniile lungi vor fi trunchiate în loc să fie transferate pe linia următoare.

       -x, --exec
              Pasează  comanda  la  exec(2) în loc de la sh -c, ceea ce reduce nevoia de a folosi
              ghilimele suplimentare pentru a obține efectul dorit.

       -h, --help
              Afișează acest mesaj de ajutor.

       -v, --version
              Afișează informațiile despre versiune și iese.

STARE DE IEȘIRE

              0      Succes.
              1      Diverse eșecuri.
              2      Bifurcarea procesului de monitorizare a eșuat.
              3      Înlocuirea ieșirii standard a  procesului-copil  din  partea  de  scriere  a
                     conductei a eșuat.
              4      Execuția comenzii a eșuat.
              5      Închiderea conductei de scriere a procesului-copil a eșuat.
              7      O încercare de a crea o conductă IPC a eșuat.
              8      Obținerea  valorii de returnare a procesului-copil cu waitpid(2) a eșuat sau
                     comanda a ieșit din eroare.
              altul  «watch» va transmite starea de ieșire  a  comenzii  ca  stare  de  ieșire  a
                     procesului-copil.

VARIABILE DE MEDIU

       Comportamentul lui watch este afectat de următoarele variabile de mediu.

       WATCH_INTERVAL
              Intervalul  de  actualizare,  urmează aceleași reguli ca și opțiunea --interval din
              linia de comandă.

NOTE

       Se utilizează procesarea opțiunii POSIX (adică procesarea opțiunii se  oprește  la  primul
       argument  care  nu este opțiunea). Aceasta înseamnă că opțiunile de după comandă nu vor fi
       interpretate de watch.

ERORI

       După redimensionarea ferestrei terminalului, datele nu vor  fi  reformatate  corespunzător
       până  la  următoarea  actualizare  programată.   Orice  evidențiere  obținută  cu opțiunea
       --differences va fi de asemenea pierdută. Atunci când se utilizează  opțiunea  --no-rerun,
       nu va fi vizibilă nicio ieșire.

       Caracterele care nu se imprimă sunt eliminate din ieșirea programului. Utilizați cat -v ca
       parte a unei secvențe de comandă creată cu caracterul  conductă  (|)  dacă  doriți  să  le
       vedeți.

       Combinația  de  caractere  care ar fi trebuit să fie afișată în ultima coloană de pe ecran
       poate să fie afișată cu o coloană mai devreme sau să nu fie afișată deloc.

       Combinațiile de caractere nu sunt niciodată considerate diferite în  modul  --differences.
       Sunt luate în considerare doar caracterele de bază.

       Liniile  goale care urmează imediat după o linie care se termină în ultima coloană nu sunt
       afișate.

       Modul --precise nu are încă funcții de sincronizare pentru a compensa o comandă  al  cărei
       timp  de  execuție  este  mai mare de --interval secunde. watch poate ajunge, de asemenea,
       într-o stare în care să declanșeze în rafală cât mai multe execuții ale comenzii pentru  a
       „prinde  din  urmă”  execuțiile  anterioare  care  rulează  mai  mult decât --interval (de
       exemplu, netstat(8) luând ani de zile într-o căutare DNS).

EXEMPLE

       Pentru a urmări corespondența, ați putea rula comanda:
              watch -n 60 from
       Pentru a urmări conținutul modificării unui director, puteți utiliza următoarea comandă:
              watch -d ls -l
       Dacă sunteți interesat doar de  fișierele  deținute  de  utilizatorul  „nicu”,  ați  putea
       folosi:
              watch -d 'ls -l | fgrep nicu'
       Pentru a vedea rezultatul folosirii ghilimelelor, încercați următoarea comandă:
              watch echo $$
              watch echo '$$'
              watch echo "'"'$$'"'"
       Pentru  a  vedea  rezultatul  sincronizării  precise, încercați să adăugați opțiunea -p la
       următoarea comandă:
              watch -n 10 sleep 1
       Puteți urmări ca administratorul dumneavoastră să  instaleze  cel  mai  recent  nucleu  cu
       ajutorul comenzii:
              watch uname -r
       (Rețineți că -p nu este garantat să funcționeze la reporniri, mai ales din cauza a ntpdate
       (dacă este prezent) sau a altor mecanisme de schimbare a timpului de pornire)

RAPORTAREA ERORILOR

       Trimiteți rapoartele de eroare la ⟨procps@freelists.org