Provided by: manpages-ro-dev_4.21.0-2_all
NUME
towupper, towupper_l - convertește un caracter lat în majusculă
BIBLIOTECA
Biblioteca C standard (libc, -lc)
REZUMAT
#include <wctype.h> wint_t towupper(wint_t wc); wint_t towupper_l(wint_t wc, locale_t locale); Cerințe pentru macrocomenzi de testare a caracteristicilor pentru glibc (consultați feature_test_macros(7)): towupper_l(): Începând cu glibc 2.10 _XOPEN_SOURCE >= 700 Înainte de glibc 2.10: _GNU_SOURCE
DESCRIERE
Funcția towupper() este echivalentul în caractere late al funcției toupper(3). În cazul în care wc este un caracter lat în minusculă și există un echivalent în majusculă în configurația regională curentă, funcția returnează echivalentul în majusculă al lui wc. În toate celelalte cazuri, wc este returnat neschimbat. Funcția towupper_l() îndeplinește aceeași sarcină, dar efectuează conversia pe baza informațiilor privind tipul de caracter din configurația regională specificată de locale. Comportamentul funcției towupper_l() este nedefinit în cazul în care locale este obiectul de configurare regională special LC_GLOBAL_LOCALE (a se vedea duplocale(3)) sau nu este un gestionar de obiect de configurare regională valid. Argumentul wc trebuie să poată fi reprezentat ca un wchar_t și să fie un caracter valid în configurația regională sau să fie valoarea WEOF.
VALOAREA RETURNATĂ
Dacă wc a fost convertit în majusculă, towupper() returnează echivalentul său în majusculă; în caz contrar, returnează wc.
VERSIUNI
Funcția towupper_l() a apărut pentru prima dată în glibc 2.3.
ATRIBUTE
Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7). ┌────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┬────────────────┐ │Interfață │ Atribut │ Valoare │ ├────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼────────────────┤ │towupper() │ Siguranța firelor │ MT-Safe locale │ ├────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼────────────────┤ │towupper_l() │ Siguranța firelor │ MT-Safe │ └────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┴────────────────┘
STANDARDE
towupper(): C99, POSIX.1-2001 (XSI); este prezentă ca extensie XSI în POSIX.1-2008, dar este marcată ca fiind obsoletă. towupper_l(): POSIX.1-2008.
NOTE
Comportamentul acestor funcții depinde de categoria LC_CTYPE a configurației regionale. Aceste funcții nu sunt foarte adecvate pentru tratarea caracterelor Unicode, deoarece Unicode cunoaște trei tipuri de caractere: majuscule, minuscule și majuscule de titlu.
CONSULTAȚI ȘI
iswupper(3), towctrans(3), towlower(3), locale(7)
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost creată de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org> Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩ sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE. Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.