Provided by: manpages-ro_4.21.0-2_all bug

NUME

       ptmx, pts - pseudoterminal maestru și sclav

DESCRIERE

       Fișierul  /dev/ptmx  (dispozitivul multiplexor pseudoterminal) este un fișier de caractere
       cu numărul major 5 și numărul minor 2, de obicei cu modul 0666  și  proprietar  root:root.
       Este utilizat pentru a crea o pereche de pseudoterminale maestru și sclav.

       Atunci  când  un proces deschide /dev/ptmx, acesta primește un descriptor de fișier pentru
       un pseudoterminal maestru și se creează un dispozitiv pseudoterminal sclav  în  directorul
       /dev/pts.   Fiecare  descriptor  de  fișier  obținut  prin  deschiderea  /dev/ptmx este un
       pseudoterminal maestru independent cu propriul său pseudoterminal sclav asociat,  a  cărui
       rută poate fi găsită prin transmiterea descriptorului de fișier către ptsname(3).

       Înainte  de  a  deschide  pseudoterminalul  sclav,  trebuie să transmiteți descriptorul de
       fișier al maestrului către grantpt(3) și unlockpt(3).

       Odată ce atât pseudoterminalul maestru cât și  cel  sclav  sunt  deschise,  sclavul  oferă
       proceselor o interfață identică cu cea a unui terminal real.

       Datele  scrise  pe  sclav  sunt prezentate în descriptorul de fișier principal ca intrare.
       Datele scrise în maestru sunt prezentate sclavului ca intrare.

       În  practică,  pseudoterminalele  sunt  utilizate  pentru  implementarea  emulatorilor  de
       terminale,  cum  ar fi xterm(1), în care datele citite de la pseudoterminalul maestru sunt
       interpretate de aplicație în același mod în care un terminal real ar interpreta datele, și
       pentru  implementarea programelor de logare la distanță, cum ar fi sshd(8), în care datele
       citite de la pseudoterminalul maestru sunt trimise prin  rețea  către  un  program  client
       conectat la un terminal sau emulator de terminal.

       Pseudoterminalele  pot  fi,  de asemenea, utilizate pentru a trimite date de intrare către
       programe care în mod normal refuză să citească date de intrare de la conducte (cum  ar  fi
       su(1) și passwd(1)).

FIȘIERE

       /dev/ptmx, /dev/pts/*

NOTE

       Suportul  Linux  pentru cele de mai sus (cunoscut sub numele de pseudoterminal UNIX 98) se
       face folosind sistemul de fișiere devpts, care trebuie montat pe /dev/pts.

CONSULTAȚI ȘI

       getpt(3), grantpt(3), ptsname(3), unlockpt(3), pty(7)

TRADUCERE

       Traducerea în limba  română  a  acestui  manual  a  fost  creată  de  Remus-Gabriel  Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU
       Versiunea 3  ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară  cu
       privire la condiții privind drepturile de autor.  NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui  manual,  vă  rugăm să trimiteți un e-mail la
       ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.