Provided by: manpages-ro_4.21.0-2_all 
NUME
UTF-8 - o codificare Unicode multiocteți compatibilă cu ASCII
DESCRIERE
Setul de caractere Unicode 3.0 ocupă un spațiu de cod de 16 biți. Cea mai evidentă
codificare Unicode (cunoscută sub numele de UCS-2) constă într-o secvență de cuvinte pe 16
biți. Astfel de șiruri de caractere pot conține—ca parte a mai multor caractere pe 16
biți—octeți, cum ar fi '\0' sau '/', care au o semnificație specială în numele fișierelor
și în alte argumente ale funcțiilor bibliotecii C. În plus, majoritatea instrumentelor
UNIX se așteaptă la fișiere ASCII și nu pot citi cuvinte pe 16 biți ca fiind caractere
fără modificări majore. Din aceste motive, UCS-2 nu este o codificare externă adecvată
pentru Unicode în nume de fișiere, fișiere text, variabile de mediu și așa mai departe.
Setul universal de caractere ISO/IEC 10646 (UCS), un superset al Unicode, ocupă un spațiu
de codare și mai mare—31 biți—iar codificarea evidentă UCS-4 pentru acesta (o secvență de
cuvinte pe 32 de biți) are aceleași probleme.
Codificarea UTF-8 a Unicode și UCS nu are aceste probleme și reprezintă modul obișnuit de
utilizare a Unicode pe sistemele de operare de tip UNIX.
Proprietăți
Codificarea UTF-8 are următoarele proprietăți atractive:
* Caracterele UCS de la 0x00000000 la 0x0000007f (caracterele US-ASCII clasice) sunt
codificate pur și simplu ca octeți de la 0x00 la 0x7f (compatibilitate ASCII). Acest
lucru înseamnă că fișierele și șirurile de caractere care conțin numai caractere ASCII
pe 7 biți au aceeași codificare atât sub ASCII, cât și sub UTF-8 .
* Toate caracterele UCS mai mari de 0x7f sunt codificate ca o secvență de mai mulți octeți
formată numai din octeți din intervalul 0x80 până la 0xfd, astfel încât niciun octet
ASCII nu poate apărea ca parte a unui alt caracter și nu există probleme cu, de exemplu,
'\0' sau '/'.
* Ordinea de sortare lexicografică a șirurilor UCS-4 este păstrată.
* Toate codurile UCS 2^31 posibile pot fi codificate utilizând UTF-8.
* Octeții 0xc0, 0xc1, 0xfe și 0xff nu sunt niciodată utilizați în codificarea UTF-8.
* Primul octet al unei secvențe de mai mulți octeți care reprezintă un singur caracter UCS
non-ASCII este întotdeauna cuprins între 0xc2 și 0xfd și indică lungimea acestei
secvențe de mai mulți octeți. Toți ceilalți octeți ai unei secvențe multioctet sunt în
intervalul 0x80 - 0xbf. Acest lucru permite o resincronizare ușoară și face ca
codificarea să fie „apatridă” (să nu depindă configurarea regională a sistemului) și
rezistentă la octeți lipsă.
* Caracterele UCS codificate în UTF-8 pot avea o lungime de până la șase octeți; cu toate
acestea, standardul Unicode nu specifică niciun caracter mai mare de 0x10ffff, astfel
încât caracterele Unicode pot avea o lungime maximă de patru octeți în UTF-8.
Codificarea
Următoarele secvențe de octeți sunt utilizate pentru a reprezenta un caracter. Secvența
care trebuie utilizată depinde de numărul de cod UCS al caracterului:
0x00000000 - 0x0000007F:
0xxxxxxx
0x00000080 - 0x000007FF:
110xxxxx 10xxxxxx
0x00000800 - 0x0000FFFF:
1110xxxx 10xxxxxx 10xxxxxx
0x00010000 - 0x001FFFFF:
11110xxx 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx
0x00200000 - 0x03FFFFFF:
111110xx 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx
0x04000000 - 0x7FFFFFFF:
1111110x 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx 10xxxxxx
Pozițiile bitului xxx sunt completate cu biții numărului de cod al caracterului în
reprezentare binară, cu bitul cel mai semnificativ primul (big-endian). Se poate utiliza
numai cea mai scurtă secvență multiocteți posibilă care poate reprezenta numărul de cod al
caracterului.
Valorile de cod UCS 0xd800–0xdfff (surogate UTF-16), precum și 0xfffe și 0xffff
(non-caractere UCS) nu trebuie să apară în fluxurile conforme cu UTF-8. În conformitate
cu RFC 3629, nu ar trebui utilizat niciun punct peste U+10FFFF, care limitează caracterele
la patru octeți.
Exemplu
Caracterul Unicode 0xa9 = 1010 1001 (semnul de drepturi de autor) este codificat în UTF-8
sub forma
11000010 10101001 = 0xc2 0xa9
iar caracterul 0x2260 = 0010 0010 0110 0110 0000 (simbolul "nu este egal") este codificat
ca:
11100010 10001001 10100000 = 0xe2 0x89 0xa0
Note de aplicare
Utilizatorii trebuie să selecteze o configurare regională UTF-8, de exemplu cu
export LANG=en_GB.UTF-8
pentru a activa suportul UTF-8 în aplicații.
Aplicațiile software care trebuie să fie conștiente de codificarea caracterelor utilizate
ar trebui să definească întotdeauna configurația regională cu, de exemplu
setlocale(LC_CTYPE, "")
iar programatorii pot apoi testa expresia, folosind
strcmp(nl_langinfo(CODESET), "UTF-8") == 0
pentru a determina dacă a fost selectată o configurație regională UTF-8 și dacă, prin
urmare, toate intrările și ieșirile standard în clar, comunicarea prin terminal,
conținutul fișierelor în clar, numele fișierelor și variabilele de mediu sunt codificate
în UTF-8.
Programatorii obișnuiți cu codificările cu un singur octet, cum ar fi US-ASCII sau ISO
8859, trebuie să fie conștienți de faptul că două dintre ipotezele făcute până acum nu mai
sunt valabile în limbajul UTF-8. În primul rând, un singur octet nu mai corespunde
neapărat unui singur caracter. În al doilea rând, deoarece emulatoarele moderne de
terminale în modul UTF-8 acceptă, de asemenea, caractere chinezești, japoneze și coreene
cu lățime dublă, precum și caractere combinate fără spațiere, emiterea unui singur
caracter nu avansează neapărat cursorul cu o poziție, așa cum se întâmpla în ASCII.
Funcțiile de bibliotecă, cum ar fi mbsrtowcs(3) și wcswidth(3) ar trebui să fie utilizate
de acum înainte pentru a număra caracterele și pozițiile cursorului.
Secvența ESC oficială pentru a trece de la o schemă de codificare ISO 2022 (utilizată, de
exemplu, de terminalele VT100) la UTF-8 este ESC % G ("\x1b%G"). Secvența corespunzătoare
de revenire de la UTF-8 la ISO 2022 este ESC % @ ("\x1b%@"). Alte secvențe ISO 2022 (cum
ar fi cele pentru comutarea seturilor G0 și G1) nu se aplică în modul UTF-8.
Securitate
Standardele Unicode și UCS prevăd că producătorii de UTF-8 trebuie să utilizeze cea mai
scurtă formă posibilă; de exemplu, producerea unei secvențe de doi octeți cu primul octet
0xc0 este neconformă. Unicode 3.1 a adăugat cerința potrivit căreia programele conforme
nu trebuie să accepte formele care nu sunt cele mai scurte la intrare. Acest lucru se
datorează unor motive de securitate: dacă datele de intrare ale utilizatorului sunt
verificate pentru posibile încălcări ale securității, un program ar putea verifica doar
versiunea ASCII a "/../" sau ";" sau NUL și să treacă cu vederea faptul că există multe
moduri non-ASCII de a reprezenta aceste lucruri într-o codificare UTF-8 care nu este cea
mai scurtă.
Standarde
ISO/IEC 10646-1:2000, Unicode 3.1, RFC 3629, Plan 9.
CONSULTAȚI ȘI
locale(1), nl_langinfo(3), setlocale(3), charsets(7), unicode(7)
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost creată de Remus-Gabriel Chelu
<remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU
Versiunea 3 ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩ sau o versiune ulterioară cu
privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la
⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.