Provided by: manpages-ro_4.28.0-2_all 

NUME
parted - un program de manipulare a partițiilor
SINOPSIS
parted [opțiuni] [dispozitiv [comanda [opțiuni...]...]]
DESCRIERE
parted este un program pentru a manipula partiții ale discurilor. Acesta acceptă mai multe formate de
tabele de partiții, inclusiv MS-DOS și GPT. Este util pentru a crea spațiu pentru noi sisteme de
operare, pentru a reorganiza utilizarea discului și pentru a copia date pe noi discuri dure.
Această pagină de manual documentează pe scurt parted. Documentația completă este distribuită împreună
cu pachetul în format GNU Info.
OPȚIUNI
-h, --help
afișează acest mesaj de ajutor
-l, --list
listează dispunerea partițiilor pe toate dispozitivele bloc
-m, --machine
afișează o ieșire analizabilă de către mașină
-j, --json
afișează ieșirea în format JSON
-s, --script
nu solicită niciodată intervenția utilizatorului
-f, --fix
răspunde automat „remediază” la excepții în modul script
-v, --version
afișează versiunea programului
-a tip-aliniere, --align tip-aliniere
Stabilește alinierea pentru partițiile nou create, tipurile de aliniere valide sunt:
none Utilizează alinierea minimă permisă de tipul de disc.
cylinder
Aliniază partițiile la cilindrii.
minimal
Utilizează alinierea minimă conform informațiilor privind topologia discului. Această
valoare și valoarea opt(imal) vor utiliza informațiile de dispunere furnizate de disc
pentru a alinia adresele tabelei de partiții logice la blocurile fizice reale de pe
discuri. Valoarea min(imal) reprezintă alinierea minimă necesară pentru a alinia corect
partiția la blocurile fizice, ceea ce evită degradarea performanțelor.
optimal
Utilizați alinierea optimă conform informațiilor privind topologia discului. Aceasta se
aliniază la un multiplu al dimensiunii fizice a blocului într-un mod care garantează o
performanță optimă.
COMENZI
[dispozitiv]
Dispozitivul de bloc care urmează să fie utilizat. În cazul în care nu se indică niciunul, parted
va utiliza primul dispozitiv de bloc pe care îl găsește.
[comanda [opțiuni]]
Specifică comanda care urmează să fie executată. Dacă nu se indică nicio comandă, parted va
prezenta o fereastră de comandă. Comenzile posibile sunt:
help [comanda]
Afișează ajutorul general sau ajutorul pentru comanda, dacă este specificată.
align-check tip partiția
Verifică dacă partiția satisface cerința de aliniere a lui tip. tip trebuie să fie
„minimal” sau „optimal”.
mklabel tip-etichetă
Creează o nouă etichetă de disc (tabel de partiții) de tipul tip-etichetă. tip-etichetă
trebuie să fie unul dintre „aix”, „amiga”, „bsd”, „dvh”, „gpt”, „loop”, „mac”, „msdos”,
„pc98” sau „sun”.
mkpart [tip-partiție nume tip-sistem_fișiere] începe termină
Creează o partiție nouă. tipul-partiției poate fi specificat numai în cazul tabelelor de
partiții msdos și dvh, trebuie să fie unul dintre „primary”, „logical” sau „extended”.
numele este necesar pentru tabelele de partiții GPT, iar tip-sistem_fișiere este opțional.
tip-sistem_fișiere poate fi unul dintre „btrfs”, „ext2”, „ext3”, „ext4”, „fat16”, „fat32”,
„hfs”, „hfs+”, „linux-swap”, „ntfs”, „reiserfs”, „udf” sau „xfs”.
name partiția nume
Stabilește numele partiției la nume. Această opțiune funcționează numai pe etichetele de
disc Mac, PC98 și GPT. Numele poate fi plasat între ghilimele duble, dacă este necesar. Și,
în funcție de shell, poate fi necesar să fie, de asemenea, încadrat între ghilimele simple,
astfel încât shell-ul să nu elimine ghilimelele duble.
print ce-afișează
Afișează tabelul de partiții. ce-afișează este opțional și poate fi unul dintre „devices”
(dispozitive), „free” (spațiul liber), „list” (listă) sau „all” (toate).
quit Ieșire din parted.
rescue start sfârșit
Recuperează o partiție pierdută care a fost localizată undeva între start și sfârșit. Dacă
este găsită o partiție, parted vă va întreba dacă doriți să creați o intrare pentru aceasta
în tabela de partiții.
resizepart partția sfârșit
Schimbă poziția sfârșit a partiției. Rețineți că acest lucru nu modifică niciun sistem de
fișiere prezent în partiție.
rm partiția
Șterge partiția.
select dispozitiv
Alege dispozitiv ca fiind dispozitivul curent de editat. dispozitiv ar trebui să fie, de
obicei, un dispozitiv de disc dur Linux, dar poate fi o partiție, un dispozitiv raid
software sau un volum logic LVM, dacă este necesar.
set partiția fanion stare
Schimbă starea fanionului de pe partiție la stare. Fanioanele acceptate sunt: „boot”,
„root”, „swap”, „hidden”, „raid”, „lvm”, „lba”, „legacy_boot”, „irst”, „msftres”, „esp”,
„chromeos_kernel”, „bls_boot”, „linux-home”, „no_automount”, „bios_grub” și „palo”. starea
ar trebui să fie „on” (activată) sau „off”(dezactivată).
unit unitatea
Stabilește unitatea ca unitate de măsură care trebuie utilizată pentru afișarea locațiilor
și dimensiunilor și pentru interpretarea celor date de utilizator atunci când nu sunt
sufixate cu o unitate explicită. unitatea poate fi unul dintre „s” (sectoare), „B”
(octeți), „kB”, „MB”, „KiB”, „MiB”, „GB”, „GiB”, „TB”, „TiB”, „%” (procent din dimensiunea
dispozitivului), „cyl” (cilindri), „chs” (cilindri, capete, sectoare) sau „compact”
(megaocteți pentru intrare și o formă ușor de interpretat de către om pentru ieșire).
toggle partiție fanion
Comută starea fanionului pe partiție.
type partiție id sau uuid
Pe MS-DOS stabilește tipul, adică id-ul partiției partiție la id. id este o valoare
cuprinsă între "0x01" și "0xff". Pe GPT, stabilește tipul-uuid al partiției la uuid.
disk_set fanion stare
Schimbă starea unui fanion de pe disc la stare. Un fanion poate fi fie „on”, fie „off”.
Unele sau toate aceste fanioane vor fi disponibile, în funcție de eticheta de disc pe care
o utilizați. Fanioanele acceptate sunt: „pmbr_boot” pe GPT pentru a activa steagul de
pornire pe partiția MBR de protecție a GPT.
disk_toggle fanion
Comută starea fanionului de disc.
version
Afișează informațiile despre versiune și un mesaj privind drepturile de autor.
RAPORTAREA ERORILOR
Raportați erorile la: <bug-parted@gnu.org>
CONSULTAȚI ȘI
fdisk(8), mkfs(8), Programul parted este complet documentat în manualul GNU partitioning software în
format info(1) care este distribuit împreună cu pachetul Debian parted-doc.
AUTOR
Această pagină de manual a fost scrisă de Timshel Knoll <timshel@debian.org>, pentru sistemul Debian
GNU/Linux (dar poate fi folosită și de alții).
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu
<remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO
RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
ro@lists.sourceforge.net.
parted 28 septembrie 2021 PARTED(8)