Provided by: manpages-ro-dev_4.21.0-2_all bug

NUME

       fgetws - citește un șir de caractere late dintr-un flux FILE

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

REZUMAT

       #include <wchar.h>

       wchar_t *fgetws(wchar_t ws[restrict .n], int n, FILE *restrict flux);

DESCRIERE

       Funcția  fgetws()  este  echivalentul  în  caractere  late  al funcției fgets(3).  Aceasta
       citește un șir de cel mult n-1 caractere late în matricea de caractere late indicată de ws
       și adaugă un caracter lat null de terminare (L'\0').  Se oprește citirea caracterelor late
       după ce a întâlnit și stocat un caracter lat de tip linie nouă.  De asemenea,  se  oprește
       atunci când este atins sfârșitul fluxului.

       Programatorul  trebuie să se asigure că există spațiu pentru cel puțin n caractere late la
       ws.

       Pentru varianta corespondentă fără blocare, a se vedea unlocked_stdio(3).

VALOAREA RETURNATĂ

       Funcția fgetws(), dacă are succes, returnează ws.  În cazul în care sfârșitul  fluxului  a
       fost deja atins sau dacă s-a produs o eroare, aceasta returnează NULL.

ATRIBUTE

       Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

       ┌───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┬─────────┐
       │InterfațăAtributValoare │
       ├───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
       │fgetws()                                                   │ Siguranța firelor │ MT-Safe │
       └───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┴─────────┘

STANDARDE

       POSIX.1-2001, POSIX.1-2008, C99.

NOTE

       Comportamentul  lui  fgetws()  depinde  de  categoria  LC_CTYPE din configurația regională
       curentă.

       În absența unor informații suplimentare transmise la apelul fopen(3), este rezonabil să ne
       așteptăm ca fgetws() să citească de fapt un șir de mai mulți octeți din flux și apoi să îl
       convertească într-un șir de caractere late.

       Această funcție nu este fiabilă, deoarece nu permite tratarea corectă  a  caracterelor  de
       lățime nulă care pot fi prezente în datele de intrare.

CONSULTAȚI ȘI

       fgetwc(3), unlocked_stdio(3)

TRADUCERE

       Traducerea  în  limba  română  a  acestui  manual  a  fost  creată  de Remus-Gabriel Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU
       Versiunea  3  ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară cu
       privire la condiții privind drepturile de autor.  NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui  manual,  vă  rugăm  să  trimiteți  un  e-mail  la
       ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.