Provided by: manpages-ro-dev_4.21.0-2_all bug

NUME

       mblen - determină numărul de octeți din următorul caracter multioctet

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

REZUMAT

       #include <wchar.h>

       size_t mbrlen(const char s[restrict .n], size_t n,
                     mbstate_t *restrict ps);

DESCRIERE

       Funcția  mbrlen()  inspectează  cel mult n octeți din șirul multioctet începând de la s și
       extrage următorul caracter multioctet complet.  Aceasta actualizează starea  de  conversie
       *ps.   În  cazul  în care caracterul multioctet nu este caracterul lat null, se returnează
       numărul de octeți care au fost consumați din s.  În cazul în  care  caracterul  multioctet
       este  un  caracter lat null, se restabilește starea de conversie *ps la starea inițială și
       se returnează 0.

       În cazul în care n octeți care încep la  s  nu  conțin  un  caracter  multioctet  complet,
       mbrlen()  returnează  (size_t) -2.   Acest  lucru  se  poate  întâmpla  chiar  dacă  n  >=
       MB_CUR_MAX, dacă șirul multioctet conține secvențe de deplasare redundante.

       Dacă șirul multioctet care începe la s conține o secvență multioctet nevalidă  înainte  de
       următorul caracter complet, mbrlen() returnează (size_t) -1 și stabilește errno la EILSEQ.
       În acest caz, efectele asupra lui *ps sunt nedefinite.

       Dacă ps este NULL, se utilizează în schimb o  stare  statică  anonimă  cunoscută  doar  de
       funcția mbrlen().

VALOAREA RETURNATĂ

       Funcția  mbrlen()  returnează  numărul  de  octeți  analizați din secvența multioctet care
       începe la s, dacă a fost recunoscut un caracter lat diferit de null.   Aceasta  returnează
       0,  în  cazul  în  care  a  fost  recunoscut  un  caracter  lat  null.  Aceasta returnează
       (size_t) -1 și configurează errno la EILSEQ, în cazul în care a fost întâlnită o  secvență
       multioctet  nevalidă.   Se  returnează  (size_t) -2  dacă  nu  a putut analiza un caracter
       multioctet complet, ceea ce înseamnă că n ar trebui să fie mărit.

ATRIBUTE

       Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).

       ┌─────────────────────────────────────────┬───────────────────┬───────────────────────────┐
       │InterfațăAtributValoare                   │
       ├─────────────────────────────────────────┼───────────────────┼───────────────────────────┤
       │mbrlen()                                 │ Siguranța firelor │ MT-Unsafe race:mbrlen/!ps │
       └─────────────────────────────────────────┴───────────────────┴───────────────────────────┘

STANDARDE

       POSIX.1-2001, POSIX.1-2008, C99.

NOTE

       Comportamentul lui mbrlen() depinde  de  categoria  LC_CTYPE  din  configurația  regională
       curentă.

CONSULTAȚI ȘI

       mbrtowc(3)

TRADUCERE

       Traducerea  în  limba  română  a  acestui  manual  a  fost  creată  de Remus-Gabriel Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU
       Versiunea  3  ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară cu
       privire la condiții privind drepturile de autor.  NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui  manual,  vă  rugăm  să  trimiteți  un  e-mail  la
       ⟨translation-team-ro@lists.sourceforge.net⟩.