oracular (1) install.1.gz

Provided by: manpages-ro_4.23.1-1_all bug

NUME

       install - copiază fișiere și stabilește atribute

SINOPSIS

       install [OPȚIUNE]... [-T] SURSA DESTINAȚIME
       install [OPȚIUNE]... SURSA... DIRECTOR
       install [OPȚIUNE]... -t DIRECTOR SURSĂ...
       install [OPȚIUNE]... -d DIRECTOR...

DESCRIERE

       Acest  program  de  instalare  copiază fișierele (deseori recent compilate) în locațiile de destinație pe
       care le alegeți.  Dacă doriți să descărcați și să instalați un pachet gata  de  utilizare  pe  un  sistem
       GNU/Linux, ar trebui să utilizați în schimb un manager de pachete precum yum(1) sau apt-get(1).

       În primele trei forme, copiază SURSA în DESTINAȚIE sau mai multe SURSE în DIRECTORUL existent, în timp ce
       stabilește modurile de permisiune și  proprietarul/grupul.   În  cea  de-a  patra  formă,  creează  toate
       componentele DIRECTORULUI sau DIRECTOARELOR) date.

       Argumentele obligatorii pentru opțiunile lungi sunt de asemenea obligatorii pentru opțiunile scurte.

       --backup[=CONTROL]
              face o copie de rezervă a fiecărui fișier destinație existent

       -b     la fel ca --backup, dar nu acceptă un argument

       -c     (ignorată)

       -C, --compare
              compară  conținutul fișierelor sursă și destinație și dacă nu se modifică conținutul, proprietatea
              și permisiunile, nu modifică deloc destinația

       -d, --directory
              tratează  toate  argumentele  ca  nume  de  director;  creează  toate  componentele  directoarelor
              specificate

       -D     creează toate componentele principale ale DESTINAȚIEI, cu excepția ultimei, sau toate componentele
              stabilite de --target-directory, apoi copiază SURSA la DESTINAȚIE

       --debug
              explică cum este copiat un fișier.  Implică -v

       -g, --group=GRUP
              stabilește dreptul de proprietate GRUPului, în loc de grupului curent al procesului

       -m, --mode=MOD
              stabilește permisele de acces, MODUL (ca în chmod(1)), în loc de rwxr-xr-x

       -o, --owner=PROPRIETAR
              stabilește proprietarul (rulează numai ca super-utilizator)

       -p, --preserve-timestamps
              aplică timpii de acces/modificare a fișierelor SURSĂ la fișierele de destinație corespunzătoare

       -s, --strip
              elimină tabelele de simboluri

       --strip-program=PROGRAM
              programul utilizat pentru a elimina tabelele de simboluri din binare

       -S, --suffix=SUFIX
              înlocuiește sufixul obișnuit de copie de rezervă

       -t, --target-directory=DIRECTOR
              copiază toate argumentele SURSĂ în DIRECTOR

       -T, --no-target-directory
              tratează DESTINAȚIA ca pe un fișier obișnuit

       -v, --verbose
              afișează numele fiecărui fișier sau director pe măsură ce acesta este creat

       --preserve-context
              păstrează contextul de securitate SELinux

       -Z     stabilește contextul de securitate SELinux al fișierului destinație și fiecare director  creat  la
              tipul implicit

       --context[=CTX]
              ca -Z, sau dacă este specificat CTX, stabilește contextul de securitate SELinux sau SMACK la CTX

       --help afișează acest mesaj de ajutor și iese

       --version
              afișează informațiile despre versiune și iese

       Sufixul  copiei  de  rezervă este „~”, cu excepția cazului în care este stabilit cu opțiunea --suffix sau
       variabila de mediu SIMPLE_BACKUP_SUFFIX. Metoda de control al versiunii poate fi  selectată  cu  ajutorul
       opțiunii --backup sau prin intermediul variabilei de mediu VERSION_CONTROL.  Iată valorile:

       none, off
              nu face niciodată copii de rezervă (chiar dacă este dată opțiunea --backup)

       numbered, t
              face copii de rezervă numerotate

       existing, nil
              numerotat dacă copiile de rezervă numerotate există, simplu în caz contrar

       simple, never
              întotdeauna face copii de rezervă simple

AUTOR

       Scris de David MacKenzie.

RAPORTAREA ERORILOR

       Ajutor online GNU coreutils: <https://www.gnu.org/software/coreutils/>
       Raportați orice erori de traducere la: <https://translationproject.org/team/ro.html>

DREPTURI DE AUTOR

       Drepturi  de  autor  ©  2023  Free  Software  Foundation,  Inc.  Licența  GPLv3+: GNU GPL versiunea 3 sau
       ulterioară <https://gnu.org/licenses/gpl.html>.
       Acesta este software liber: sunteți  liber  să-l  modificați  și  să-l  redistribuiți.  Nu  există  NICIO
       GARANȚIE, în limitele prevăzute de lege.

CONSULTAȚI ȘI

       cp(1)

       Documentația completă este disponibilă la <https://www.gnu.org/software/coreutils/install>
       sau local rulând comanda: «info '(coreutils) install invocation'»

TRADUCERE

       Traducerea  în  limba  română  a  acestui  manual a fost făcută de Laurențiu Buzdugan <lbuz@rolix.org> și
       Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența  publică  generală  GNU  Versiunea   3
       ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩  sau  o  versiune  ulterioară  cu privire la condiții privind
       drepturile de autor.  NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți  un  e-mail  la  ⟨translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net⟩.