Provided by: manpages-ro-dev_4.28.0-2_all 

NUME
setlocale - definește parametrii regionali curenți
BIBLIOTECA
Biblioteca C standard (libc, -lc)
SINOPSIS
#include <locale.h>
char *setlocale(int category, const char *locale);
DESCRIERE
Funcția setlocale() este utilizată pentru a defini sau interoga parametrii regionali curenți ai
programului.
Dacă locale nu este NULL, parametrii regionali curenți ai programului sunt modificați în funcție de
argumente. Argumentul category determină care părți ai configurației regionale curente a programului
trebuie modificate.
Categorie Parametri modificați
LC_ALL Toși parametrii regionali
LC_ADDRESS Formatarea adreselor și a elementelor legate de geografie (*)
LC_COLLATE Ordinea de sortare a șirurilor de caractere
LC_CTYPE Clasificarea caracterelor
LC_IDENTIFICATION Metadate care descriu parametrii regionali (locale) (*)
LC_MEASUREMENT Parametri referitori la măsurători (sistemul metric față de sistemul american) (*)
LC_MESSAGES Mesaje traduse în limba din regiunea curentă
LC_MONETARY Formatarea valorilor monetare
LC_NAME Formatarea formulelor de salut pentru persoane (*)
LC_NUMERIC Formatarea valorilor numerice nemonetare
LC_PAPER Parametri referitori la dimensiunea standard a hârtiei (*)
LC_TELEPHONE Formate care trebuie utilizate cu serviciile telefonice (*)
LC_TIME Formatarea valorilor de dată și oră
Categoriile marcate cu asterisc în tabelul de mai sus sunt extensii GNU. Pentru mai multe informații
despre aceste categorii regionale, consultați locale(7).
Argumentul locale este un indicator către un șir de caractere care conține configurarea necesară pentru
categorie. Un astfel de șir este fie o constantă binecunoscută, cum ar fi „C” sau „ro_RO” (vezi mai
jos), fie un șir opac care a fost returnat de o altă apelare a setlocale().
Dacă locale este un șir gol, "", fiecare parte a parametrilor regionali care trebuie modificată este
configurată în conformitate cu variabilele de mediu. Detaliile depind de implementare. Pentru glibc, mai
întâi (indiferent de categorie), este verificată variabila de mediu LC_ALL, apoi variabila de mediu cu
același nume ca și categoria (vezi tabelul de mai sus) și, în final, variabila de mediu LANG. Este
utilizată prima variabilă de mediu existentă. Dacă valoarea acesteia nu este o specificație de parametri
regionali validă, configurația regională rămâne neschimbată, iar setlocale() returnează NULL.
Parametrul regional "C" sau "POSIX" este un parametru regional portabil; acesta există pe toate sistemele
conforme.
Un nume de parametru regional are de obicei forma limbă [_teritoriu][.codificarea][@modificator], unde
limbă este un cod de limbă ISO 639, teritoriu este un cod de țară ISO 3166, iar codificarea este un set
de caractere sau un identificator de codificare, cum ar fi ISO-8859-1 sau UTF-8. Pentru o listă a tuturor
parametrilor regionali acceptați, încercați «locale -a» (consultați locale(1)).
Dacă locale este NULL, configurația regională curentă este doar interogată, nu modificată.
La pornirea programului principal, valoarea parametrului regional portabil "C" este selectată ca
implicită. Un program poate fi făcut portabil pentru toate configurațiile regionale prin apelarea:
setlocale(LC_ALL, "");
după inițializarea programului, și apoi:
• utilizând valorile returnate de o apelare localeconv(3) pentru informații dependente de parametrii
regionali;
• utilizarea funcțiilor multi-octet și caractere late pentru procesarea textului dacă MB_CUR_MAX > 1;
• utilizarea strcoll(3) și strxfrm(3) pentru compararea șirurilor de caractere; și
• utilizarea wcscoll(3) și wcsxfrm(3) pentru a compara șiruri de caractere late.
VALOAREA RETURNATĂ
O apelare reușită a setlocale() returnează un șir opac care corespunde parametrilor regionali. Acest șir
poate fi alocat în memoria statică. Șirul returnat este astfel încât o apelare ulterioară cu acel șir și
categoria asociată va restabili acea parte a procesului corespondentă parametrilor regionali. Valoarea
returnată este NULL dacă cererea nu poate fi onorată.
ATRIBUTE
Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7).
┌──────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┬────────────────────────────┐
│ Interfață │ Atribut │ Valoare │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼────────────────────────────┤
│ setlocale() │ Siguranța firelor │ MT-Unsafe const:locale env │
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┴────────────────────────────┘
STANDARDE
C11, POSIX.1-2008.
Categorii
LC_ALL
LC_COLLATE
LC_CTYPE
LC_MONETARY
LC_NUMERIC
LC_TIME
C11, POSIX.1-2008.
LC_MESSAGES
POSIX.1-2008.
Altele:
GNU.
ISTORIC
POSIX.1-2001, C89.
Categorii
LC_ALL
LC_COLLATE
LC_CTYPE
LC_MONETARY
LC_NUMERIC
LC_TIME
C89, POSIX.1-2001.
LC_MESSAGES
POSIX.1-2001.
Altele:
GNU.
CONSULTAȚI ȘI
locale(1), localedef(1), isalpha(3), localeconv(3), nl_langinfo(3), rpmatch(3), strcoll(3), strftime(3),
charsets(7), locale(7)
TRADUCERE
Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu
<remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO
RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
ro@lists.sourceforge.net.
Pagini de manual de Linux 6.9.1 2 mai 2024 setlocale(3)