oracular (7) session-keyring.7.gz

Provided by: manpages-ro_4.23.1-1_all bug

NUME

       session-keyring - inel de chei de proces partajat pentru sesiune

DESCRIERE

       Inelul  de  chei de sesiune este un inel de chei utilizat pentru a ancora chei în numele unui proces.  De
       obicei, este creat de pam_keyinit(8) atunci când un utilizator se conectează și se va adăuga  o  legătură
       care  face  trimitere  la  user-keyring(7).   Opțional,  PAM(7) poate revoca inelul de chei de sesiune la
       deconectare (în  configurațiile  tipice,  PAM  face  această  revocare).  Cheia  de  sesiune  are  numele
       (descrierea) _ses.

       Este  definită o valoare specială a numărului de serie, KEY_SPEC_SESSION_KEYRING, care poate fi utilizată
       în locul numărului de serie real al inelului de chei de sesiune al procesului apelant.

       „@s”, din utilitarul keyctl(1), poate fi utilizat în locul unui ID de cheie numeric în același mod.

       Inelul de chei de sesiune al unui proces este moștenit prin clone(2), fork(2)  și  vfork(2).   Inelul  de
       chei  de  sesiune  este  păstrat  în  execve(2),  chiar  și atunci când executabilul este set-user-ID sau
       set-group-ID sau are capacități.  Inelul de chei al sesiunii este distrus atunci când ultimul proces care
       se referă la el iese.

       Dacă  un  proces  nu  are  un  inel  de  chei  de  sesiune  atunci  când este accesat, atunci, în anumite
       circumstanțe, user-session-keyring(7) va fi atașat ca inel de chei de sesiune, iar în altele va fi  creat
       un nou inel de chei de sesiune.  (A se vedea user-session-keyring(7) pentru mai multe detalii).

   Operații speciale
       Biblioteca keyutils oferă următoarele operații speciale pentru manipularea inelelor de chei de sesiune:

       keyctl_join_session_keyring(3)
              Această  operație  permite  apelantului să schimbe inelul de chei al sesiunii la care este abonat.
              Apelantul poate să se alăture unui inel de chei existent cu un  nume  specificat  (descriere),  să
              creeze  un nou inel de chei cu un nume dat sau să solicite nucleului să creeze un nou inel de chei
              de sesiune „anonimă” cu numele "_ses" (această funcție este o interfață pentru operația  keyctl(2)
              KEYCTL_JOIN_SESSION_KEYRING).

       keyctl_session_to_parent(3)
              Această  operație  permite apelantului să facă din inelul de chei de sesiune al procesului părinte
              același cu al său.  Pentru ca această operație să reușească,  procesul  părinte  trebuie  să  aibă
              atribute de securitate identice și trebuie să aibă un singur fir de execuție (această funcție este
              o interfață pentru operația keyctl(2) KEYCTL_SESSION_TO_PARENT).

       Aceste operații sunt, de asemenea, expuse prin intermediul instrumentului keyctl(1) ca:

           keyctl session
           keyctl session - [<prog> <arg1> <arg2> ...]
           keyctl session <name> [<prog> <arg1> <arg2> ...]

       și:

           keyctl new_session

CONSULTAȚI ȘI

       keyctl(1), keyctl(3), keyctl_join_session_keyring(3), keyctl_session_to_parent(3), keyrings(7), PAM(7),
       persistent-keyring(7), process-keyring(7), thread-keyring(7), user-keyring(7), user-session-keyring(7),
       pam_keyinit(8)

TRADUCERE

       Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3
       ⟨https://www.gnu.org/licenses/gpl-3.0.html⟩ sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind
       drepturile de autor.  NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la ⟨translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net⟩.